Stilourile lui Ceausescu
11/10/2020
Avarii si service Pelikan M800
17/10/2020
Sistemul socialist de prestari servicii
Articolul de fata nu abordeaza un subiect foarte captivant, sunt de acord; analiza sistemului socialist de comert cu ridicata si cu amanuntul nu este una foarte interesanta, pentru cine doreste sa vada aici (ca de obicei) poze, stilouri, tehnici de reparatie, istorie, etc. Cu toate astea, am abordat subiectul pentru ca vrem-nu vrem, face parte din istoria instrumentelor de scris in Romania. Foarte multa lume nu stie si nici nu este prea interesata sa afle cum ajungea un stilou de la fabrica la librarie si apoi in buzunarul posesorului in anii socialismului, si eventual sa fie reparat si unde. Daca articolul este mai plictisitor decat cele cu care v'am obisnuit, sorry :) . Promit sa ma revansez.
Infiintate si functionand conform sistemului socialist de organizare comerciala cu scop economic de stat, cooperativele de prestari servicii in Republica Populara (si apoi Socialista) Romania erau un segment important al activitatii economice din acea perioada. Mai jos sunt cateva articole definitorii din Legea 14/1968, ce reglementa activitatea cooperativelor mestesugaresti in Romania socialista. Reparatia obiectelor si bunurilor de larg consum (asa cum erau stilourile, pixurile, etc) se incadreaza aici.
"Cooperativele meşteşugăreşti sînt organizaţii socialiste obşteşti cu caracter economic si isi desfăşoară activitatea de producţie şi prestări de servicii pentru populaţie. Cooperatia mestesugareasca se încadrează în sistemul economiei socialiste şi în normele generale de planificare şi conducere a acestei economii. Activitatea cooperativelor meşteşugăreşti se desfăşoară în ateliere şi la domiciliu. Uniunea Centrala a Cooperativelor Meşteşugăreşti este organizaţia generală a sistemului cooperaţiei meşteşugăreşti rezultată din asocierea uniunilor de cooperative meşteşugăreşti."
Organizarea
Articolul 2 explica in general cadrul de activitate, si aici gasim literele a) si e), care pot explica modul de cooperare intre UCECOOP si Flaro Sibiu, de exemplu. Teoretic, se poate explica multitudinea de penite, piese si accesorii care existau pe piata, fara a fi produse neaparat in fabrica de la Sibiu. Ma gandesc de exemplu la etuiurile de piele sau inlocuitori, marcate Flaro dar care nu erau produse la Flaro.
Distributia, vanzarea, garantia si raspunderea
Sunt doua aspecte ce intereseaza aici, dpdv al subiectului articolului de fata: a) disponibilitatea serviciilor de reparatii, asigurate de cooperatiile mestesugaresti in reteaua nationala, si b) lipsa oricaror servicii de reparatii in garantia producatorului, asa cum ar fi fost normal. Legea le ingaduia sa faca asta (litera "e" de mai sus), insa habar nu am daca aceasta prevedere a fost pusa vreodata in practica. Probabil ca nu, pentru ca nu stiu sa fi existat un concept de garantie si executare a acesteia, cel putin nu in privinta instrumentelor de scris, oricare ar fi fost ele. Cel putin la nivel teoretic, ar fi putut functiona un sistem de service pentru stilourile produse la Flaro Sibiu de catre reteaua nationala de cooperatie, in urma unui contract national.
Din Legea 3/1972 apare clar cine, cum, cand raspundea de reparatia produselor, si mai ales, unde. Teoretic, suna bine. Numai ca din experienta proprie, era un balamuc general cand trebuia sa repari ceva la un atelier, balamucul incepand cu maraiala eterna a meseriasului de acolo, pe varii motive. Ma rog, citatele de mai jos sunt (teoretic) clare:
"Organizaţiile comerciale au obligaţia ca mărfurile vîndute populaţiei sa corespundă prescripţiilor tehnice de folosinţă şi calitate prevăzute în standardele de stat sau alte norme legale.
Pentru obiectele de folosinţă îndelungată, organizaţiile comerciale garantează, potrivit legii, buna funcţionare, ţinînd seama de scopul pentru care au fost fabricate şi puse în vînzare. Garanţia se acordă pe o anumită perioada. În perioada de garanţie, repararea, întreţinerea, reviziile, precum şi înlocuirea pieselor necorespunzătoare, se asigura în mod gratuit. Garanţia nu se datorează dacă defectul a fost produs din cauza nerespectării de către cumpărător a regulilor de folosire şi de păstrare a bunurilor. Ministerul Comerţului Interior împreună cu celelalte ministere şi organe centrale de resort stabilesc mărfurile care se vînd în condiţiile alineatului precedent, precum şi termenele de garanţie.
Organizaţiile comerciale de stat şi cooperatiste asigura servirea populaţiei prin vînzarea mărfurilor şi prestarea serviciilor cu plata în rate, potrivit dispoziţiilor legale. De asemenea, organizează transportul mărfurilor la domiciliul cumparatorilor pe bază de comenzi.
Personalul din comerţ are datoria sa dea cumpărătorului toate explicaţiile necesare utilizării în buna condiţii a produselor expuse spre vînzare, sa elibereze prospectele şi instrucţiunile de folosire, precum şi certificatele de garanţie.
Pentru produsele de larga circulaţie sau de valori mari, cum sînt aparate de radio, televizoare, autoturisme, întreprinderile producătoare vor organiza unităţi proprii de reparaţii şi întreţinere. De asemenea, industria locală de stat, cooperatia mestesugareasca şi cooperatia de consum vor organiza o reţea larga de ateliere de reparaţii şi întreţinere a mărfurilor vîndute, care să satisfacă în condiţii bune cerinţele populaţiei. Unităţile prestatoare de servicii pot efectua contra cost lucrări de reparaţii şi după expirarea perioadei de garanţie.
Unităţile prestatoare de servicii sînt obligate să execute lucrări de reparaţii, întreţinere şi revizii periodice ale mărfurilor vîndute, la timp şi de buna calitate. În activitatea lor, aceste unităţi vor tine seama de cererile, reclamaţiile, sesizările şi propunerile oamenilor muncii, în vederea îmbunătăţirii continue a lucrărilor efectuate.
Stim ca multe produse (in special cele denumite "produse de folosinta indelungata") aveau o garantie, dar in ce forma era executata, nu este clar. Teoretic, te indreptai spre un atelier de reparatii, unde (la fel de teoretic) lucratorul lua produsul in custodie si il repara gratuit in garantie. Practic, probabil ca treaba asta se lasa cu plata catre lucrator, ca spertz sau plata oficiala. Informatiile despre acest lucru sunt mai degraba banuite decat explicate clar.
Stim ca nici Flaro, nici alte fabrici nu reparau stilourile in garantie (prin retur in fabrica), si nici nu ofereau alternative la zisele reparatii intr'un sistem de genul 3rd party, asa cum ar fost normal, mai ales ca astfel de servicii erau deja prestate de atelierele cooperatiei in mod independent.
Stilourile erau vandute in doua modalitati: prin magazinele generale din sistemul de stat (librarii, magazine de tip "universal", mici magazine de papetarie) si puteau fi procurate si de la depozitele producatorului, dar metoda era mai rara, si oricum folosita doar de institutiile publice, nu de persoane fizice. Probabil ca lipsa magazinelor de tip reprezentanta a producatorilor de stilouri a contribuit si ea la inexistenta serviciilor de reparatie in sistem de executare a garantiilor. In Occident, foarte multe reparatii erau executate in magazinele - sucursale ale firmei producatoare; alternativ, era incurajata retrimiterea la producator pentru reparatie sau inlocuire, iar serviciile acestea ajutau la pastrarea bunului nume si a gradului de incredere in produsul respectiv.
Sistemul de distributie din Romania socialista era intrucatva diferit: comertul era profilat pe doua paliere, cu ridicata (en gross) si cu amanuntul (en detail). Daca primul se referea la distributia produselor de la producator la unitatile socialiste de distributie (ceea ce numim noi astazi centre-depozit), in al doilea palier era vorba de vanzarea propriu-zisa din magazine catre populatie. Practic, un lant continuu ce functiona in conditiile unei organizari ritmice, dar care putea crea probleme la capatul dinspre client, in sensul ca lantul fiind in doua segmente, clientul nu prea avea cu sa se mai indrepte catre producator, ce fusese exclus din zona de raspundere fata de calitatea produsului.
Exemplu, un citat din Legea 3 din 1972, citat al unui articol care face vorbire despre cine raspundea de calitatea produsului vandut. Spre surprinderea mea, raspundea fix cine nu ar fi trebuit bagat in ecuatia asta: unitatea comerciala care vindea produsul. Ciudat, nu? Dar iata citatul din lege:
"Articolul 10
Organizaţiile comerciale răspund faţă de cumpărători, potrivit legii, de calitatea mărfurilor vîndute. Personalul din comerţ are datoria sa sporeasca exigenta la primirea mărfurilor, astfel încît să se evite pătrunderea în reţeaua comercială a mărfurilor cu deficiente calitative."
Customer service, cum am zice azi.
In tot cazul, lipsa unei economii bazate pe alte principii decat cele socialiste a facut ca fabricantul roman sa nu aiba nici o grija fata de posibila dezamagire a clientului roman. Serviciile aditionale din spatele oricarui produs sunt parte integranta din prezenta acelui produs pe piata; oferta si optiunile de suport pentru produs dupa vanzarea acestuia completeaza si inchide cercul unui brand bun. Nu le oferi, nu e problema: lumea se duce la concurenta. Din nefericire, concurenta, customer service, respectul si consideratia pentru banii clientului nu erau printre atributele pietei economice si comerciale romanesti. Nu ca acum ar bubui piata de asa ceva, desigur.
Desi poate nu isi are locul aici in mod special, regimul fiscal socialist explica in parte asezarea in societatea socialista a micilor meseriasi, a lucratorilor din cooperatia de stat (mestesugareasca sau nu). Pentru cei ce sunt interesati de datele respective, le recomand sa citeasca (cu oarece rabdare) excelenta expunere a lui Constantin Rotaru, in articolul sau "Sistemul fiscal din Romania anilor 1949 - 1989". Veti avea surprize acolo, sunt convins.
