Pelikan 400 Tortoise OBB
14/07/2019Montblanc Meisterstuck 149
01/08/2019Desi review-urile pe care le fac sunt mult mai rare decat articolele despre reparatii, Parker 51 este unul din stilourile care te inspira sa incerci sa vorbesti despre ele cat mai mult. Evident, nu e singurul review despre Parker 51, dar probabil ca este unul din putinele in limba romana, cel putin eu nu am gasit nici un utilizator de Parker 51 Vac sa discute despre acest model in romaneste. O fac eu aici, in felul meu. Nota: bai, da’ chiar nici un review in limba romana despre Parker 51 ????? Nici unul ?????? Really ??????
OK, asadar acest Parker 51 Vacumatic a fost primul astfel de model pe care l’am cumparat. Probabil ca, subconstiental, m’a atras forma clasica, memorata vizual de la stilourile Hero din perioada copilariei. Le vedeam la toti profesorii, asezate langa catalog, incarcate cu cerneala albastra Student sau aia rosie, spaima nestiintei/lenei mele. Cu o linie de obicei fina, stiloul Hero era un magnet pentru toti din clasa, pentru ca era cevaaaa ce reprezenta autoritateaaaa si etc si etc si etc. In copilaria mea, am asociat mereu stiloul ala Hero cu pozitii importante; evident, neadevarat decat intr’o mica masura. Dar nah, eram copil.
Bineinteles, cativa colegi aveau si ei Hero, culorile alea frumoase: burgundy, teal, negre. Erau de obicei copii cu parinti care aveau relatii, pentru ca a achizitiona un Hero nu era atat o problema de bani, cat una de oportunitate. Se gaseau greu, si a avea unul te ridica pe treapta sociala, in mod fals, dar erai acolo, cu doctorii si profesorii si cine stie mai cine. Prostii, dar asa era.
Parker 51, da? Stiloul asta a facut cariera, pentru ca a meritat din plin. Cateva date de baza despre istoria si devenirea acestui model de stilou de la Parker:
1941 – incepe productia la modelul 51 “Vac”, iese pe piata cu sloganul “un stilou care nu seamana cu un stilou”. Modelul este numit “51”, pentru ca la finalul stagiului de design/prototip, compania Parker implinea 51 de ani de activitate (1888-1939). Patentele U.S. No. 116,097, si U.S. Patent 2,223,541 sunt inregistrate in 1940. Impactul pe care l’a avut pe piata introducerea modelului Parker 51 este echivalent cu socul pe care l’a dat aparitia Ipodului in anii 90. Si vanzarile au explodat instant.
Primul model de Parker 51 Vacumatic a fost dotat cu sistemul de incarcare “speedline”, introdus cu sapte ani inainte, pe primele modele de Parker Vacumatic.
Primele modele de 51 Vacumatic au ornamente in capatul capacului si al corpului, din aluminiu (double jeweled).
1942 – dispare ornamentul de pe blind cap, si tot din 1942 este introdus (concomitent cu cel din aluminiu) ornamentul din celuloid perlat.
1943 / 44 – speedlinerul de incarcare este inlocuit cu varianta mai simpla, din plastic. Clipurile incep sa aiba insigna “Blue Diamond” pe ele, gravate “Parker” vertical pe sageata. Exista si sunt montate pe capace, concomitent cu cele simple de tip arrow.
1947 – modelul Parker 51 Demi, cu dimensiuni mai mici, este introdus pe piata.
1948 – Parker 51 Demi inceteaza a mai fi dotat cu sistemul vacumatic, si incepe a fi produs doar in varianta aerometrica (clapeta in forma de “U”, nu cu genul de “pedala” de mai tarziu)
1948 – Parker 51 Signet este introdus pe piata, cu corp si capac placate cu aur, cu linii subtiri, verticale.
1948 – incepe montarea de sistem aerometric pe toate modelele de Parker 51, constand dintr’un sac de cauciuc inserat in tub protector de otel cromat. Stilourile sunt in aceasta perioada produse cu sistem aerometric in ambele variante (si cu bucla de “U”, si cu “pedala”). Clipurile cu Blue Diamond sunt inlocuite cu modelul art deco folosit la Vacumaticele din perioada de pana in 1937.
Primele loturi de aerometrice aveau initial stantat pe ele “apasati pe resort de 6 ori”, din 1950 inscriptia se modifica in “apasati pe resort de 4 ori”. Dupa 1951, tubul protector al sacului este fabricat din otel mat (brushed).
1949 – Apare pe piata Parker 51 Presidental, in doua variante: aur 9kt si 18kt.
1950 – apare Parker 51 Special (ornament perlat negru pe capac, capac otel lucios, aerometric, penita “octanium” (un mix de 8 aliaje).
1951 – este introdus Parker 51 Flighter, corp si capac otel, cu furnituri placate cu aur.
Evident, dupa 1951 istoria Parker continua pana in ziua de azi, cu mult mai multe modele de stilouri, modele care sunt mai mult sau mai putin faimoase. In 1972, compania Parker a incetat sa mai produca modelel “51”. Se incheia astfel o perioada de glorie, pentru ca Parker nu a mai reusit niciodata sa depaseasca succesul pe care l’a avut cu cele doua modele – stindard ale sale: Parker Vacumatic si Parker 51.
Recent, un sondaj facut de Illinois Institute of Technology a aratat ca Parker 51 este al 4-lea (!!) pe lista celor mai bune designuri tehnologice ale secolului XX. Atentie, nu intr’un top de stilouri, ci un top al tuturor tehnologiilor, ever. Asta da realizare.
Dwight Eisenhower si Douglas MacArthur, ambii personaje iconice ale Americii in si dupa al doilea razboi mondial au convins si pe cei mai indarjiti nehotarati sa aleaga acest stilou. E de notorietate ca MacArthur a semnat tratatul de acceptare a capitularii neconditionate a Imperiului Japonez cu un stilou Parker 51. Pentru niste patrioti cum sunt americanii, asta a insemnat un singur cuvant: victorie! Si au asociat stilou Parker 51 cu V-Day si cu tot ce a insemnat aceasta. Dovada? Desi pretul era unul foarte mare in acei ani (intre 12.50 si 50 de dolari in 1947, echivalentul a 200 si respectiv 800 de dolari acum), vanzarile au atins peste 2 milioane de stilouri, in acelasi an. Impresionant.
Cerneala inventata de cei de la Parker era una care se usca prin penetrarea fibrelor de hartie a paginii (si nu prin evaporarea apei din compus, ca pana atunci). Cerneala era extra alcalina si cu un procentaj serios de alcool izopropilic, ceea ce o facea in schimb coroziva. Din cauza asta, nu putea fi folosita in stilouri de celuloid (cu plastic in compunere sau nu). Parker avea nevoie pentru modelul 51 de un compus mult mai protejat impotriva coroziunii, asa ca au ales sa foloseasca Lucitul, un nou compus termoplast, produs prin suprapunerea / combinarea unui polimermetil (un atom carbon, trei hidrogen) pe o baza de metilester (incolor, lichid). Rezultatul a fost un compus ce parea ca este incasabil si cu aspect de sticla. In aceeasi perioada, cupolele de carlinga a avioanelor incepusera sa fie produse din acelasi compus, dar cu ceva modificari.
Penita a fost cred cel mai mare secret al designului si pre-productiei stiloului model Parker 51: introducerea rutheniumului (din grupul platinei) in aliajul pentru penita a permis in primul rand crearea unui cilindru care sa reziste presiunilor, si in acelasi timp, care sa innobileze penita. Rutheniumul a imbunatatit si performanta in general in prezenta unei cerneli alcaline cu continut inalt de isopropil.
Sfarsitul primei parti