Sau “pixul cu tabla inmultirii”, asa cum era el cunoscut in anii 70, cand eram elev la generala.Eu personal nu am avut, din motive destul de simtitoare pentru partea mea dorsala, daca intelegeti ce vreau sa zic. Am imprumutat unul odata de la o colega, l’am luat acasa, unde mama l’a vazut imediat. Ce am patit, nu spun, da’ din ziua aia am realizat ca singura tabla a inmultirii pentru care nu mi’o iau este tabla inmultirii din capu’ meu. Si asa a ramas. Deh, amintiri…

Aparut pe piata in vreo doua sau trei modele pe la sfarsitul anilor 60, a prins imediat, desi nu era bataie pe ele in librarii. Conceptul nu era nou, ba chiar vechi bine. Popularitatea lui a facut ca si Flaro Sibiu sa produca modelul lor propriu, binecunoscutul pix mai “bondoc” cu camasa rotativa de culoare rosie. Modelele “manuale” erau acelea pe care le roteai manual (doh), dar erau si modele care avansau camasa de calcul cu fiecare click al butonului pixului. Nu mai trebuie sa spun ca modelul Flaro era unul manual 🙂 .

Popularitatea acestui pix – computer a fost atat de mare totusi, incat un astfel de pix este la loc de cinste in muzeul MIT, si apare chiar si in American History Museum. Impresionant, hm? Este.