Poti Sa-Ti Faci Meseria Sau Profesiunea Mai Placute ?

"Cred ca fiecare persoana care isi iubeste meseria sau profesiunea a pus aceasta intrebare retorica, le poti profesa, dar in mod mai placut ? In general raspunsul este afirmativ. Cine nu stie ca “viata” e mai usoara, atat la propriu cat si la figurat, pentru un cizmar care are pingele sau calapoade mai bune, pentru un croitor, a carui foarfeca taie bine, pentru un chirurg, care are bisturiul potrivit, pentru un scriitor, care are o masina de scris ascultatoare, sau pentru un dulgher, care are o rindea ascutita, si asa mai departe.

Desigur, “uneltele” muncii nu sunt totul, dar ele au un rol important in a desavarsi obiectul muncii fiecaruia. Uneori, si nu sunt rare cazurile, poti merge pana acolo incat sa nu poti atinge un obiectiv pana cand nu ai o unealta adecvata. Aceasta realitate, situata la o extrema, dar evidenta, ne-a obligat sa dezvoltam in acelasi timp atat obiectivele cat si uneltele lor. Acest lucru este valabil chiar si in cazurile in care potrivirea obiectiv-unealta nu este atat de evidenta, si ca sa folosesc un limbaj de matematician, “unealta” e doar suficienta, nu si necesara.

Ce ati zice, spre exemplu, de un soarece de biblioteca, sau de un om de stiinta, sau de un cercetator stiintific, care stau toata ziua cu nasul in carti si lucrari personale. Nu-i asa, ca, la prima vedere, acesti condamnati ai propriilor pasiuni intelectuale, si nu numai, nu au nevoie decat de obiectiv, adica de o biblioteca, sau de un birou la care sa lucreze, presupunand ca biroul nu face parte din uneltele folosite, si ca obiectivul lor este totul ? Ei bine, nu e asa ! Si daca marturia unuia dintre acestia din urma conteaza, atunci aflati ca exista si in viata lor “unelte” care le fac munca lor arida mai placuta si mai eficienta. E vorba acum de mine. Cu exceptia unor primi ani de dupa terminarea facultatii, am facut toata viata cercetare, pentru ca asta mi-a placut, spre asta am avut chemare, mai mult sau mai putin, vor spune unii si nu-i contrazic.

Si pentru ca a venit momentul, exista o categorie de “unelte”, situata la extrema opusa celei amintite mai sus, care pentru oameni ca mine devine facultativa si se poate incadra mai englezit la “hobby”-uri. O sa ziceti ca vorbim deja de mofturi si ar trebui sa trecem la ceva mai serios. Ei bine, nu ! Hobby-urile au rolul lor in viata noastra. Evident ca le putem avea in functie de posibilitatile materiale de care dispunem fiecare dintre noi, dar, din fericire, exista aproape intotdeauna hobby-uri accesibile fiecaruia. Ele sunt sarea si piperul in multe din activitatile noastre, fie ca pentru unii uneltele obiectivului sunt de baza, fie ca servesc doar la satisfacerea unor placeri firesti, putin costisitoare, dar care ne asigura un confort interior suficient pentru depasirea unor momente dificile. Unul din hobby-urile mele a fost sa am un stilou cu penita, piston si cerneala, usor de folosit. Nu am facut din el pasiunea vietii mele, ea a ramas cercetarea, dar cand am putut si bugetul meu, de cele mai multe ori modest, mi-a permis, mi-am cumparat un stilou, care sa-mi placa. In alegerea unui stilou am considerat mereu ca sunt prea sarac pentru a-mi lua ceva de proasta calitate.

Zis si facut ! Acum cca. 30 ani, trecand pe la magazinul Cocor, am gasit un stilou Pelikan. Vanzatoarea m-a asigurat ca marca este de prestigiu si ca ma va tine o viata. Eu stiam de ea, deoarece am avut un Pelikan in clasele primare, asa ca n-a fost nevoie de prea multa pledoarie din partea ei ca sa ma convinga sa-l iau. Era un Pelikan Souverain, M 400, cu capacul negru si corpul verde cu striatii negre longitudinale. L-am cumparat pe loc, pretul nu a contat. Era mai scump decat alte stilouri de alte marci cunoscute si nu mai vorbesc de cele de duzina, dar erau si stilouri mult mai scumpe ca cel pe care il alesesem. Am scris cu el 30 de ani aproape zi de zi, ore bune zilnic. Am schimbat o singura data penita “M”, care incepuse sa scrie mai gros, cu una “F”.

Ulterior am aflat ca este modelul cel mai reusit de la Pelikan, cu care firma s-a lansat. A fost prietenul meu necuvantator devotat si la bine si la rau, l-am folosit cu mare grija. Stie sa se exprime doar in scris, nu si oral, da asa cum este, nu-l intrece nimeni ! La rau, pentru ca nu tot ce am scris cu el a fost de valoare, dar asta e cercetarea, nu-ti iese din prima de cele mai multe ori. Acum, pentru ca si el si stapanul lui au ajuns la varsta pensionarii, ma gandesc sa-i asigur o prea-bine-meritata iesire la pensie si sa-mi cumpar unul identic, pe care sa-l folosesc tot asa, inca o viata.

Pe langa multe alte lectii invatate de-a lungul timpului, si de la acest stilou am aflat ca secretul longevitatii este iubirea, pretuirea si grija fata de ce te inconjoara si fata de ceea ce iti este util, pentru a supravietui, dar si o alegere buna".

Mihail-Dan Staicovici

Cercetator Principal Gradul 1

Dr. Inginer Mecanic