celuloid – material termopliabil, compus chimic. Amestec de nitroceluloza, pigmenti, in baza de camfor si alcool etilic, pliabil / modelare peste 60*C, inflamabil. Rezistent la impact mecanic, elastic, insolubil in apa.

Odata cu aparitia primei retete de celuloid in jurul anului 1863, a finceput sa fie folosit in industrie si manufacturarea de diverse obiecte mult mai tarziu. Pentru ca imita fildesul in aparenta, a fost denumit initial “the poor man’s ivory”.  In tot cazul, in a doua decada a sec 20, acest compus a devenit rapid si pentru multa vreme materialul preferat al producatorilor de stilouri. Startul a fost dat (se pare) de LeBoeuf, dar primul producator cu adevarat important a fost Sheaffer care in 1924 a scos pe piata modelul Flat Top in culorile negru si verde. De atunci si pana in ziua de azi, productia de stilouri si creioane mecanice din celuloid a fost mai mult decat o constanta a diversitatii, culorilor si a multitudinii de  modele aparute.

Un lucru este cert: stilourile din celuloid au fost si sunt colectibile in diverse grade. Usurinta cu care putea fi prelucrat, nuantele si amestecul culorilor, toate acestea au contribuit la fixarea celuloidului ca unul din materialele optime pentru stilouri. Dar aceasta “celebritate” a venit cu costuri asupra conditiei actuale a unor modele sau serii de modele, fabricate de obicei intre anii 1920 – 1930. Timpul a dovedit in destule cazuri ca materialul sufera modificari fizico-chimice in proportii mai mari sau mai mici, afectand stiloul in grade diferite, de la o simpla decolorare pana la dezintegrarea unor portiuni mai reduse sau mai intinse ale instrumentului respectiv de scris.

In mod evident, reteta celuloidului in sine a suferit modificari de’a lungul timpului; de la primele mostre de celuloid care s’au dovedit a fi mai putin compatibile cu uzul zilnic (si au necesitat imbunatatiri in laborator), pana la celuloidul stabil, care are un grad de degradare mai redus. Fiecare producator a botezat materialul sau cu nume sonore, de fapt celuloid in diverse compozitii: Sheaffer a avut Radite, Parker – Permanite, Eversharp – Pyroxaline, Aurora – Aurolite, Carter – Coralite, si altii/altele. In combinatie cu alte substante, celuloidul a fost imbunatatit vizual, dar unii compusi nu au rezistat timpului, fiind degradabili in diverse trepte. De ex, Sheaffer a combinat celuloidul cu o alta substanta si a creat Abalone. Carter a combinat celuloidul cu nacra,(compus organic al stratului iridiscent din cochiliile molustelor) si a rezultat Pearltex.

Primii producatori care au ales celuloidul ca material primar pentru stilourile lor au scos pe piata modele ce intruneau calitatile cautate de cumparatori la vremea respectiva, in materie de culoare, nuanta, design si pliere pe moda in voga in acea perioada. Mentinerea integritatii stiloului in timp, efectele umezelii si a luminii excesive asupra materialului, impactul acizilor si a grasimilor pielii asupra retetei chimice, toate acestea nu au putut fi cuantificate si masurate in mod corect, si este evident ca doar timpul putea fi testul suprem. Si a fost, pentru ca doar timpul a putut arata treptele de degradare, iar noi vedem efectele astazi, si e cam tarziu pentru multe exemple, de altfel excelente, de stilouri fabricate in primele decenii ale secolului 20. As putea spune cu oarecare certitudine ca celuloidul a fost unul din compusii chimici cel mai putin intelesi, mai instabili in timp.

Retetele folosite pentru producerea celuloidului au fost diferite, variind chiar si la acelasi producator, si chiar in cadrul aceleasi serii de stilouri. Sheaffer, primul producator care a scos pe piata stilouri din celuloid, a schimbat reteta de trei ori intre 1925 si 1928. Le’a luat ceva timp sa isi dea seama ca reteta lor de celuloid nu era stabila, pentru ca nu eliminau umezeala din material inainte de a fi turnat. Umezeala facea ca in timp relativ scurt, celuloidul sa se cristalizeze in unele zone ale stiloului, producand un efect ireversibil de rupere a compusilor si ca efect, dezintegrarea materialului in zonele afectate.

Ca mentiune secundara si care nu face obiectul curentului articol, celuloidul a fost principala competitie a ebonitei, pana in anii 40’s, cand rasina a devenit o reteta stabila si prelucrabila complet. La fel, celuloidul a fost un material care nu a dat rezultate bune in manufacturarea stilourilor de tip “eyedropper” sau “safety”, din pricina termo-expandabiitatii materialului. Orice imbinare de sectiuni ale unui eyedropper din celuloid, de ex, era expusa scurgerilor de cerneala din cauza caldurii (caldura emanata de mana sau de cea a ambientului), ceea ce ducea la largirea jointurilor unui astfel de stilou. Acelasi efect il avea combinatia de celuloid cu ebonita. Initial, primele stilouri din celuloid au fost prelucrate din bara, si abia dupa 1930, au fost dezvoltate procedee care permiteau prelucrarea in inele sau in fasie, cu sudura imbinarilor in aceste doua profile.

Sa trecem in prezent: celuloidul, ca orice compus chimic, are o curba descendenta de stabilitate, ajungand la un nivel la care ruperea chimica incepe sa isi faca efectul. Evident, depinde de reteta folosita, insa in principiu, orice obiect din celuloid va deveni inutilizabil mai devreme sau mai tarziu. Factorii de depozitare si intrebuintare a obiectului sunt si ei vectori activi la acest rezultat inevitabil, din pacate. Lumina excesiva, umiditatea, caldura, contactul cu substante ce reaztioneaza chimic cu celuloidul, toate acestea pot diminua sau dimpotriva, accelera descompunerea chimica a materialului.

Afectarea unui stilou din celuloid poate lua diverse aspecte, pe care un utilizator sau proprietar le poate baga in seama mai mult sau mai putin:

• efectul de “warping”, respectiv curbarea corpului sau asa numita “banana shape”
• cristalizarea capetelor de corp sau capac, buza capacului, terminatia corpului spre sectiunea penitei
• decolorarea unor portiuni din corp sau capac, sau decolorarea integrala a acestora, sau doar a unuia din ele (sunt foarte multe cazuri de stilouri de celuloid care au corpul sau capacul decolorat in grade diferite – vezi de ex Parker Lady Jade, afectate de decolorare in mod diferit. Evident, poate fi si efectul schimbarii unui capac cu altul de pe alta generatie de stilouri ale aceluiasi model).
• eliberarea acidului nitric duce la corodarea partilor metalice, asa ca daca observati o innegrire/inverzire a acestora, in special pe clipul si levierul unui stilou, luati masuri imediate.

Un stilou care este in proces de descompunere chimica, lasat in apropierea unui alt stilou de celuloid “sanatos”, il va afecta. Degradarea celuloidului, eliberand acidul nitric, va infecta si celuloidul sanatos din jur, ducand la inceperea descompunerii acestuia. Daca ai un stilou afectat, nu il pastra in cutie inchisa, alaturi de alte stilouri, indiferent ca sunt din celuloid sau nu. Play safe, pentru a nu expune riscului si alte stilouri. Pastreaza’l pe cel afectat in cutie deschisa, din carton, sau infasurat lejer in hartie subtire de orez. Asta va duce la incetinirea degradarii, daca nu este deja intr’o stare avansata.

Ca incheiere, pot spune ca din observatiile mele de pana acum, sunt afectate in special stilourile produse intre 1925  si 1940. Stilourile produse dupa 1950 nu prezinta probleme deosebite, dar asta poate fi pusa pe seama faptului ca 1) sunt mai “tinere”, si 2) retetele de dupa 1950 sunt mai stabile decat cele de dinainte de razboiul al 2-lea mondial.

In general, fiti atenti la stilourile voastre; nimic nu prelungeste viata unui stilou mai bine decat grija si atentia acordata.