Dezoxidare Parker Rialto

Un stilou Parker Rialto, un model frumos, desi entry level si fara mari pretentii. Este o unealta excelenta pentru scris oriunde, oricand si pe orice. Incarcare cartus Parker model international sau convertor, penita simpla, corp metalic cromat / nichelat. Penita este un M simplu la acest model de care vorbesc mai jos.

A venit intr’o stare cam jalnica, stratul de crom / nichel oxidat rau (pitted). Agatatoarea placata, cu insemnele Parker, a fost afectata extrem, inelele placate de pe corp si capac la fel.

Sunt mici zone unde stratul a fost afectat mult prea adanc pentru a fi reparat fara a se apela la o replacare in intregime, dar au fost curatate si oxidarea stopata. A fost necesara si reconditionarea sectiunii de penita cu tot cu penita; 5 minute in ultrasonic pe hi, si cerneala veche s’a desprins de pe interior si feed. Penita a fost ajustata sa scrie o linie M cursiva si moale. Un nou cartus a fost pus in sectiune, o ultima lustruire manuala cu o picatura de carnauba pe tot ansamblul.

Un client fericit; e adevarat ca stiloul nu valoreaza mult, insa probabil clientul a avut un motiv bun sa il reconditioneze. Cum am spus, un client fericit, si asta este tot ce conteaza la urma urmei.


img_20170419_135126
dsc_3951

img_20170419_135105
dsc_3941


Leave a Reply