Se incheie si 2021. Cu bunele si cu relele lui, anul trage spre sfarsit, greu, parca nu vrea sa lase loc unuia nou. Dar a fost un an mult mai bun decat am sperat in 2020 pe vremea asta. Un an cu impliniri frumoase, ceva dezamagiri (evident, ca fara astea nu se poate), si o gramada de chestii noi invatate. Despre mine, despre viata, despre oameni. Si da, despre stilouri.

Cateva sisteme pe care nu le’am mai intalnit pana acum, fiecare cu provocarea lui. Demontarea unui sistem necunoscut mie este un fel de despachetare a cadourilor de Craciun, un mix intre emotie, nerabdare, curiozitate si imaginatie. O excursie in necunoscut, daca vreti, o explorare a unei “terra incognita”. Extraordinar de deconectanta din viata de zi cu zi, destul de gri in vremurile astea, sau cel putin asa este pentru mine.

Spre surprinderea mea, multe cereri de restaurare a unor piese vechi, trimise in atelier pentru a fi repuse din nou in functiune. De fapt, surpriza a fost ca aceste stilouri au fost trimise de descendentii care le’au gasit prin sertare, poduri, etc, si care au apartinut familiei la un moment dat. Se vede ca incet-incet, conationalii mei incep sa inteleaga ca o bucata din trecutul familiei are importanta, si inca una mare.

Ajuta la a intelege cine esti, de unde vii, si cine au fost cei ce nu mai sunt. Viata lor, cu visurile, bucuriiile si necazurile lor. Intr’un fel, e un dialog intre cei de atunci si cei de acum. Un stilou vechi insa restaurat, al bunicului sau strabunicului sa zicem, il face sigur sa zambeasca de acolo de unde este el acum. Nu e putin lucru.

Cum am spus, anul trage spre sfarsit. La multi ani!