Nu o cunosc pe tovarasa Petrescu Ana. Mi'ar fi placut sa discut cu ea, pentru ca sunt convins ca ar fi avut multe lucruri interesante (pentru mine) de spus despre modelele Flaro produse, munca in fabrica Flaro, cum era, ce era, de ce era asa si nu altfel. Istorie pe viu, cum am spune. Insa nu, nu o cunosc, si nu cred ca voi avea in viitor ocazia sa discut cu dansa.

Tovarasa Petrescu Ana , nascuta in Cluj in 1944, s'a calificat in meseria de "spritor mase plastice" in 1962, examenul fiind la data de 15 Decembrie in acel an, si a absolvit cu o medie de 7.50. Lucra deja la Flamura Rosie Sibiu, si calificarea avizata aici este una "la locul de munca". Spritor mase plastice era denumirea generica pentru cei ce lucrau in sectiile de injectie si turnare mase plastice, dupa cum va inchipuiti. In aceste sectii se turnau / injectau corpurile si capacele (plus piesele necesare) ce formau stilourile, pixurile, precum si diverse articole si produse din aceste materiale (la Flaro se produceau si altele, inafara instrumentelor de scris...multe altele). Apropos, fotografia din topul articolului de fata este din fabrica Flamura Rosie, in sectia de la injectie. Evident, femeia cu spatele nu este tov. Petrescu, insa perioada corespunde.

In anul 1962, Flamura Rosie Sibiu era tanara, foarte tanara. Abia se inchegase din punct de vedere al facilitatilor de productie in urma cu ceva ani, nu multi. Conglomeratul care urma se fie mai tarziu Flaro Sibiu era pe drumul de crestere, si primele modele de stilouri si pixuri incepeau sa isi faca aparitia in librariile romanesti. Inca nu era vremea lui Flaro Vega sau 61S, insa era vremea de proiectare si inceput al lui 61C, si al celorlalte stilouri din celuloid, si (mai rar) din ebonita. Modelele produse nu erau atat de numeroase ca in urmatorii ani, insa Flamura Rosie deja era o marca consacrata in Romania populara. Tovarasa Petrescu traia in vremuri foarte interesante, desi nu stia acest lucru. Pentru ea, vremurile erau normale, nimic deosebit. Probabil ca personal era multumita: printre alte chestii noi si linistitoare, presiunea URSS si a "fratilor de la est" slabise foarte mult, se vedea o usurare a traiului. Mai ales ca incepuse un dezghet al pietei de import si desfacere de bunuri de care Romania dusese lipsa crunta pana la inceputul anilor 60. Incepea ceea ce noi numim acum "socialismul cu fata umana", perioada ce se va incheia aproape brusc si sinistru imediat dupa sfarsitul anilor 70.

Carnetul de muncitor calificat de aici este un document interesant in felul sau: de notat stampilele si diversele indicatiuni asupra organelor care aprobau, semnau si hotarau in astfel de cazuri. De ex stampila mare este de la "Ministerul Industriei Usoare - Directia Generala Industria Sticlei, Ceramicei Fine si Articolelor ..." ultimul cuvant este ilizibil. O alta stampila este dupa cum se vede, a fabricii Flamura Rosie Sibiu, avizata de director prin semnatura. Coperta, panzata de culoare rosie (!) indica Ministerul Industriei Usoare, entitatea sub care opera si Flamura Rosie.

Curios de notat ca Sibiul era in regiunea Brasov. Neobisnuit pentru noi, cei de acum, familiarizati cu impartirea administrativa curenta (de fapt de acum 40 si ceva de ani). Mai jos, cateva randuri din prietena noastra Wiki:

La 6 septembrie 1950, Marea Adunare Națională a votat Legea nr. 5 pentru împărțirea teritoriului Republicii Populare Române în regiuni, orașe, raioane și comune. Astfel, au fost create 28 de regiuni și 177 raioane. Regiunea Stalin avea în subordine raioanele: Ciuc, Odorhei, Racoș, Sfântu Gheorghe, Stalin și Târgu Secuiesc. Reședința regiunii Stalin a fost stabilită în Orașul Stalin (Brașov). În urma Decretului cu nr. 331 din 27 septembrie 1952, numărul regiunilor a fost redus la 18. Raioanele Ciuc, Odorhei, Sfântu Gheorghe și Târgu Secuiesc trec la nou înființata Regiune Autonomă Maghiară. În schimb, în regiunea Stalin sunt incluse raioanele Sibiu, Făgăraș, Mediaș, Agnita, Sighișoara și Târnăveni.

Prin Decretul nr. 12 din 1956, numărul regiunilor s-a redus la 16, dar regiunea Stalin a rămas neschimbată. În 1960, denumirea regiunii și a orașului reședință sunt schimbate înapoi în Brașov.

Tov. Petrescu Ana nu locuia departe de fabrica; din harta de mai jos se poate vedea ca traseul sau de acasa la fabrica era unul scurt. O binefacere, mai ales in perioada iernilor, cand transportul in comun era un chin. Probabil ca ii facea placere sa treaca in fiecare zi pe langa Turnul Pielarilor, sau sa vada apa Cibinului, sau sa paseasca pe stradutele medievale inguste, caracteristice zonei respective a orasului. Poate ca nu, dar tare as vrea sa fi fost asa.

Una peste alta, tov. Petrescu Ana isi construia o viata, asa cum era viata in acei ani. Lucra intr'o fabrica ce incepuse sa fie tot mai mare si mai recunoscuta intern (si extern), si traia intr'un oras frumos. Probabil ca venind din Cluj, se considera deja o fiica a Sibiului.

Ce se va fi ales de tov. Petrescu Ana? A lucrat la Flamura Rosie pana la pensie? A avut membri ai familiei care au lucrat si ei acolo? As fi curios sa stiu, insa nu cred ca se va intampla. Oricum, multumesc tov. Petrescu Ana pentru munca ei. Cine stie, poate am in colectie sau am reparat vreun Flaro care a trecut prin mana ei.

NOTA: Desi scos din vocabular ca nominator al apartenentei la Partidul Comunist, cuvantul "tovaras" nu este folosit aici peiorativ. Am toate intentiile bune in folosirea acestui cuvant in textul de mai sus. Imaginile carnetului afisate in articol nu sunt ale mele, copyrightul merge la proprietarul acestui document.