Muzeu stilouri

Articole recente

MB Meister 144 – fake

17/08/2019

MB Meister 144 – fake

17/08/2019

De cate ori primesc un fake in atelier, devin putin trist: nu e drept ca cineva sa isi doreasca un stilou bun, si atunci cand au gasit ceea ce cred ei ca au gasit, il cumpara bucurosi. Si apoi, imediat sau dupa ceva timp, constata ca acel stilou e de fapt un fake. Se duce naibii bucuria, si ramai cu gustul unei inselaciuni. Am patit’o si eu, acum multi ani, si nu e o senzatie pe care as vrea sa o repet.

Nu judec si nu comentez asupra motivelor pe care la au unii cumparatori cand e vorba sa cumpere ieftin lucuri de altfel scumpe (ca motivele celor ce vand fake-uri, le stim cu totii, cred). Doar atat vreau sa spun (si tot spun de ceva vreme): oameni buni, interesati’va mai bine asupra a ceea ce doriti sa cumparati! Daca un stilou la vanzare este unul de brand, si pretul este mult mai mic decat cel normal, probabil ca e ceva in neregula acolo. Cautati pe alte site-uri si vedeti pretul unui model similar, site-uri cum ar fi Ebay, Fountain Pen Network, Picclick, si altele. Comparati si apoi cumparati, zic eu. Caveat, cum se spune, caveat!

La urma urmei, daca aveti dubii ( si dubiile sunt sanatoase cand e vorba de dat banii cuiva pe care nu il cunoasteti), trimiteti un email cu linkul respectiv la atelier aici; va ajut fara probleme. Nu va costa nimic sa ma intrebati daca stiloul respectiv este original, cat din el este original, daca e fake si de ce. Evident, va pot spune (cu oarece aproximatie) si un pret real pentru acel stilou. In nici un caz, DAR IN NICI UN CAZ, nu cumparati de la vanzatori care pun fotografii putine, neclare, fara detalii, si informatii foarte sarace in descrierea stiloului. Cereti fotografii detaliate, in mod suplimentar. Daca sunteti refuzati, e clar ca omul are ceva de ascuns. Ce anume ascunde, de obicei vedeti cand primiti obiectul acasa.

In fine. Acest stilou de aici este o copie (prost facuta) a unui Montblanc Meisterstuck 144, dupa modelul anilor ’90. Am vazut cópii bune si cópii excelente, iar acest exemplar nu face parte din ele. Problemele sunt cele obisnuite: debit aproape deloc, penita cu feedback prea pronuntat, infundat.

PENITA

Mai jos, aveti un exemplu de penita originala MB Meister 144. Sub ea, aveti foto ale acestei cópii de 144.

Pastila iridium slefuita conform geometriei MB. Diferenta intre profilele galbene si albe, indicand prezenta a doua elemente nemetalice diferite. Profilul inelului decorativ complet diferit de cel de mai jos. In principal, se poate observa acuratetea inscriptiilor, clare si egal amplasate, fonturile originale MB.

Printul insemnelor si al sevronului MB este extrem de prost facut, ambutisat cu lipsa de detalii; penita are varf neconform cu cel standard de la Montblanc. Fara pastila de iridium, evident.

De la dreapta la stanga: varf neconform, lipsa iridium, exfoliere/corodare a placii galbene, se poate observa placarea care a depasit linia ambutisata de despartire a sevronului galben de cel argintiu, detalii lipsa in stantarea elementelor de identificare.

Feeder plastic, neconform cu cel original de pe MB 144, si se poate observa unghiul foarte strans (si complet diferit de geometria originala) in care este ambutisata penita la umeri. 

Urme de ambutisare prost facuta (incretirea metalului), exfoliere placa inainte de intrare in sectiune, ambutisare proasta a cifrei “4” din sevronul “4810”, imbinare proasta a inelului decorativ si sectiunea de grip, detalii prost facute a logo-ului, profil gresit a inelului decorativ (in original, acest inel are forma evazata, nu cu unghiul acesta pronuntat in doua ape).

Ca sa nu mai spun ca penita este atrasa de magnet, si nici o penita de aur nu are proprietati magnetice. Asta denota metal; penita este facuta din otel aliaj, galbenul este placat sa imite aurul.

ALTE ELEMENTE IDENTIFICARE NECONFORME

Se poate observa pastila alba cu logo-ul MB din capatul capacului, pastila care este inserata pe capac, si nu turnata in timpul productiei. Marginile pastilei sunt reliefate, se agata cu unghia usor, si sunt neuniforme.

Seria de pe clip este IW1666858, serie raportata ca fiind descriptiva de fake: LINK

Sub clip, inscriptie “Made in Germany” prost facuta si neconforma cu modelul acesta.

Proiectarea unei lumini in interiorul capacului si al corpului evidentiaza o tenta rosie intr’adevar, insa acest element nu mai e de mult un indicator de originalitate. Falsurile din ultimii 2-3 ani au fost facute din plastic subtire, composit negru cu nuante rosii. Testul aceste al luminii trece, insa nu spune nimic in prezent.

Evident, nu ar fi o problema majora daca vanzatorul ar mentiona cuvantul “replica”sau “copie”, insa rar se intampla acest lucru, motivele le deduceti si singuri. Nici asa nu e in regula, insa daca vinzi o replica si spui ca e replica, nu prea este nimic de reprosat vanzatorului, decat ca pune in circulatie un fake in mod “oficial”. Nu e ilegal, ci doar gresit moral.

Imi pare rau pentru client, evident ca este absolut obligatoriu sa ii spun ca are un fake. Va fi decizia lui daca decide sa il repare sau nu.

Print Friendly, PDF & Email

Legenda Poenaru

legenda poenaru

Ultimele reparatii

Din atelier

Facebook Stilouri

Forum Stilouri

forum stilouri

Curiosi in vizita

  • 47,205
×