Muzeu stilouri

Articole recente

Legenda Poenaru

Cine a fost Poenaru? Care este totusi aportul concret al lui Petrache Poenaru la stiloul de astazi? Raspunsul la prima intrebare este relativ simplu: datele biografice sunt destul de cunoscute; spun destul, pentru ca evident, lipsa unui sistem functionaresc in Valahia sfarsitului de secol XVIII si prima jumatate a secolului XIX face ca arhivele sa nu contina foarte multe amanunte. Dar se stiu destule pentru a putea face portretul unui valah curios si cu spirit inovativ al acelor vremi tulburi.

In ce priveste raspunsul la cea de’a doua intrebare, e ceva mai complicat. In spiritul unui nationalism (destul de gresit inteles) al multora din conationalii mei, toate mentiunile despre Petrache Poenaru vorbesc doar de “coronas opus” al vietii sale – “condeiul purtaret fara sfarsit”, cum el insusi l’a numit.

Dar e putin, este foarte putin. Poenaru a fost un om activ al epocii iluministe, un cetatean valah, dar si unul international, cetatean al unei Europe in formare, venind dintr’o zona destul de putin cunoscuta si inteleasa pana atunci in lume. Interesele sale au fost multiple, pasiunile sale – inovative si deschizatoare de drumuri la noi, aprecierea lui – nationala si nu numai.

Nimeni nu discuta, de ex, despre Poenaru matematicianul, fizicianul, profesorul, lingvistul; nimeni nu pomeneste despre Poenaru pasionatul de zootehnolog, fondatorul (printre altii) Gradinii Botanice si a Muzeului de Antichitati Bucuresti, organizator al sistemului de invatamant valah.

Este clar si nu exista indoiala asupra faptului ca Petrache Poenaru a fost un reprezentant stralucit al epocii sale: ca primul valah ce calatoreste pe calea ferata, ca secretar al Vladimirescului, ca promotor al introducerii sistemului zecimal in Valahia, ca membru activ al miscarii de eliberarea a robilor tigani, ca membru al anturajului domnitorului Cuza, consilier important al  orasului Bucurestilor, participant activ in doua revolutii (1821 si 1848) care au schimbat destinul principatelor. Iar o viata dusa astfel nu putea fi incoronata decat de acceptarea lui ca membru respectat al Academiei Romane.

Voi incerca sa inteleg (si in acelasi timp, sa explic la randul meu altora) nu cine a fost Poenaru, pentru ca nu sunt nici istoric, nici biograf, ci mai exact ce  anume a inventat / inovat Poenaru, in legatura cu stiloul. In general, in lumea pasionatilor (si nu numai), sintagma “Poenaru a inventat stiloul, punct” nu este considerata ca fiind un adevar de necontestat. Dimpotriva, inventia este analizata si contestata intr’o proportie mare.

Rolul acestui articol este de cercetare, si nu de gasit raspunsuri la contestatii asupra rolului lui Poenaru in devenirea stilourilor.

Cine a fost Petrache Poenaru ?

Numele:                                         Poenaru, Petrache

Data nastere:                             10 Ianuarie 1799

Locul nasterii:                            Banesti, jud Valcea, Principatul Valahiei

Educatia primara:                    Scoala “Obedeanu” – Craiova

Studii academice:                     Viena & Ecole Polytechnique – Paris

Activitati cunoscute:              Politica, pedagogie, stiinte tehnice

Gasesc pe net diverse denumiri ale locului unde s’a nascut Poenaru: Banesti, Benesti, Balcesti, ” o mahala din Craiova”, ” un sat din Valcea”, etc. Cum e totusi? Poate reusim sa ne punem de acord, sa stie lumea unde anume s’a nascut Poenaru.

Stilourile, inainte de patentul Poenaru

Nu am sa incep cu istoricul (destul de cetos al) stilourilor, trec peste trestia egipteana din antichitate, calamul pentru califul Mu’izz al Egiptului, posibilul condei-rezervor al lui Leonardo,  pana de gasca medievala, tocul cu cerneala al lui Samuel Pepys, “stiloul” lui Bion si alte asemenea. Incepem cu datele cunoscute de la finele secolului XVIII si inceputul secolului XIX. Intamplator, perioada in care Poenaru a fost cel mai creator a coincis cu o explozie a setei de cunoastere iluminista.

Asadar, care era situatia dezvoltarii stiloului si a emiterii patentelor asupra imbunatarilor acestui instrument de scris, inainte de aparitia patentului lui Poenaru, in 1827? Ce se stia pana in acel an si ce stilouri existau pe piata?

Situatia generala la sfarsit de secol XVIII si inceput de secol XIX

Progresul in dezvoltarea unor stilouri “adevarate” a fost incet, motivele fiind in special a) neintelegerea rolului pe care presiunea aerului o are in functionarea unui stilou-rezervor, si b) calitatea proasta a cernelurilor, corozive, cu sedimente si complet neomogene. Mai pot fi aduse in discutie si lipsa unor materiale potrivite.

Nicholas Bion publica in 1707 patentul si schematica unui stilou care a fost produs in realitate, a functionat si mai exista 12 exemplare, in colectii private in lume. Patentul a fost eliberat de francezi, si termenul folosit in patent este de “plume eternele” (suna cunoscut?). In 1723, englezul Stone preia si traduce prezentarea si patentul stiloului Bion in lucrarea “The Construction And Principal Uses Of Mathematical Instruments”.

Termenul “plume perpétuelle” apare in lucrarea lui Diderot si D’Alembert “Encyclopédie, Ou Dictionaire Raissonné, Des Arts Et Des Métiers”, publicata intre anii 1777 si 1779. La 1823 (cu 4 ani inainte de patentul Poenaru, termenul de “stilou” (in terminologia epocii – “plume”, “plume eternele”, “plume perpetuelle”, “fountain pen”, etc) era deja destul de comun pentru a fi inclus in “A Dictionary Of Mathematics And Physical Sciences”.”

1707 – Nicholas Bion, tehnician, mentioneaza si descrie un patent de stilou

1777 – Descriere patent stilou (plume perpetuelle) de Diderot si D’Alembert

1795 – Hutton publica un patent de stilou in Dictionarul de Stiinte Tehnice

1809 – Frederick Folsch obtine primul patent englez pentru un stilou

1809 – Joseph Bramah, patent pentru un feeder model imbunatatit

1819 – John Scheffer, primul design si patent comercial, modelul “Penographic”

1823 – Termenul de “fountain pen” este introdus in “A Dictionary Of Mathematics And Physical Sciences”

1827 – Petrache Poenaru obtine un patent pe 5 ani in Franta

1832 – John Jacob Parker, patent pentru un stilou cu incarcare cu piston -tirbuson

Neclaritati si semne de intrebare asupra patentului

Alegerea numelui de “plume sans fin” mai mult ca sigur este o coincidenta si este probabil datorita existentei in epoca a doar doua-trei expresii pentru ce era si ce facea acest instrument de scris. Nu stim. Ce stim cu siguranta este ca aceste termene (plume sans fin, plume eternele, plume perpetuelle) deja existau la data patentului lui Poenaru in 1827, si descriau in general un obiect mai perfectionat decat cel patentat de Poenaru, si mai stim ca unul din aceste obiecte a functionat si a fost produs in cel putin 12 exemplare, cate exista acum in lume (Bion).

Despre obiectul patentat de Poenaru stim sigur ca a existat la nivel teoretic, si e posibil ca unul sau doua prototipuri sa fi existat fizic, produse pentru a verifica functionalitatea cel mai probabil.

Din pacate, patentul lui Penaru era unul pe o perioada extrem de scurta (cinq ans, 5 ani) si nu e mentionat daca a existat un prototip atasat si prezentat comisiei, sau daca patentul a fost eliberat pentru o teorie sau pentru un obiect fizic. Ideea principala este ca nu stim daca “plume sans fin par M. Pierre Poyenar” a existat in realitate. Ce stim cu deplina certitudine este ca nu a fost produs comercial, iar patentul nu a fost reinnoit sau folosit la producerea vreunui intrument de scris.

La fel, surprinde lipsa oricarei mentiuni a patentului lui Poenaru in alte patente, lucru uzual si atunci si in prezent. Lipseste si orice contestatie a patentului, a principiului sau a preluarii de idee de functionare in orice alt patent sau publicatie de profil, asta in conditiile in care dupa 1850 stiloul a cunoscut o explozie de imbunatatiri, patente, modele, etc. Nimeni nu a mentionat patentul Poyenar, in nici o imprejurare.

Eliberarea patentului pe un nume inexistent, cel de Pierre Poyenar, probabil ca i’ar fi creat lui Poenaru greutati reale, daca ar fi dorit sa foloseasca patentul ulterior. Desi era un lucru obisnuit in acea perioada sa fii cunoscut sub numele modificat lingvistic (dupa tara in care te aflai), actele de identitate erau eliberate cu numele real: Petrache Poenaru ramanea Petrache Poenaru in pasaport sau “carte nationale de residence”, orice identificare se facea pe baza acestor documente.

Foarte surprinzator este si faptul ca patentul Poenaru/Poyenar nu apare in celebra carte-catalog, autor Georges Sénéchal, ” L’Industrie Des Porte-Plume Réservoirs En France”, aparuta in 1911. Care este motivul? Nu stiu, dar este o situatie ce merita a fi lamurita, pentru ca tacerea in jurul patentului acesta poate fi (sau nu) interpretata in mod negativ de contestatarii lui Poenaru.

  • Bion, intr’un tratat tehnic din 1707, mentioneaza un patent a unui obiect numit in original “la plume sans fin“.
  • In republicarea lucrarii de catre E. Stone la 1723, apare denumirea de “plume eternele“, fiind alta denumire pentru acelasi obiect.
  • Diderot si D”Alembert vorbesc in 1777 de un instrument de scris numit in original “la plume perpetuelle“.
  • Petrache Poenaru obtine un patent francez in 1827, pentru ce el a numit a fi “plume sans fin portative” .

Versiunea oficiala

La 25 mai 1827, Departamentul pentru Manufacturi a Ministerului de Interne francez inregistreaza patentul cu ceea ce pare a fi no. 3208 ca identificator, patent privitor la o inventie / inovatie / imbunatatire a unui instrument de scris, numit (in original in patent) ”plume portable sans fin, qui s’alimente elle-meme avec de l’ancre“.

Patentul este explicat, solicitat si semnat de un anume Pierre Poyenar.

Versiunea dupa cercetare

Verificarea registrului de patente eliberate de Royaume de France si (subsecvent) de Republica Franceza in perioada secolului XIX (se poate face aici) nu a dus la identificarea patentului dupa numarul acestuia; numarul 3208 nu exista ca identificator de patent. 3208 este doar un numar de referinta interna, pentru uzul registratorilor in arhiva. Patentele franceze eliberate inainte de 1844 nu au avut numere corespondente registrului.

In prezent, cota de patent / identificatorul de patent Poyenar este 1BA2649. In partea stanga a paginii prezente, putin mai jos, aveti linkurile pentru navigare direct la paginile respective.

La fel de ciudat este si faptul ca patentul nu a fost eliberat decat pe o perioada de 5 ani, foarte scurta.

Patentul pentru “plume sans fin portative” eliberat lui Petrache Poenaru -1827

Versiunea oficiala arhivata in Franta, completa si la rezolutie maxima.

Detalii cota patent (link aici)

Pozitie patent cu identificator (link aici)

Asadar, ce anume a inventat Petrache Poenaru ?

Ca punct intermediar spre sectiunea explicativa a principiului patentat de Poenaru, pentru a intelege despre ce discutam aici, este nevoie sa intelegem ce anume inseamna un stilou; mai exact, ce anume cerinte trebuie respectate pentru ca un instrument de scris sa fie considerat stilou:

  • sa fie portabil, sa contina destula cerneala pentru un volum decent de cuvinte (rezervor)
  • sa aiba un sistem de control al fluxului de cerneala din rezervor catre penita
  • sa aiba un sistem care sa ii permita sa blocheze debitul cand nu e in uz (shut-off valve)
  • un sistem de diseminare si contact catre penita a cernelii (feeder)

Obiectul si principiul patentului Poenaru

In primul rand, personal am convingerea ca Poenaru a inovat/inventat/imbunatatit un instrument de scris portabil; asta este indubitabil. Il putem numi stilou? Pai nu prea avem cum sa il numim altfel, pentru ca la nivel macar teoretic, un stilou este un instrument de scris portabil. Dar la vremea respectiva, erau modele mai imbunatite fata de cel prezentat de Poenaru, si construite pe acelasi principiu general; daca acelea sunt stilouri, ce e atunci acest instrument? O incercare de constructie a unui instrument de scris, cu un approach personal?

Ce cred eu ca a patentat Poenaru este un soi de stylograph, sau un tip de eyedropper timpuriu. Definitia acestuia: un recipient gol pe dinauntru si penita in varf (protejata sau nu de un capac). Din corpul rezervor, cerneala picura printr’un orificiu spre penita, sub actiunea gravitatiei, fara nici o actiune mecanica instalata pe dispozitiv. Nu exista nici o valva sau alt sistem de control al fluxului de cerneala, nu exista un feeder, component obligatoriu.

Nu pot accepta ca Poenaru, om citit si umblat si istet, nu ar fi avut habar de prezenta pe piata a modelelor de stilouri sau de “tocuri purtarete” existente pe piata, sau macar de principiul de functionare, public si deja intrat in uzul dictionarelor. Daca da, cum de a ales sa construiasca un model aproape similar, fara sa aduca o imbunatatire a sistemelor existente la acea vreme? Nu ar fi facut’o decat daca principiul enuntat de el si/sau obiectul supus patentarii ar fi avut un ceva in plus. Ce? Nu stim.

Sau a avut ? Nu cumva partea mobila a dispozitivului (cea in 3 trepte din schita 2, vezi patent) este precursorul cartusului cu cerneala ? Nu cumva Poenaru a inventat o metoda de a incarca un condei cand nu ai calimara la indemana?  Daca asta este, ar fi grozav. Dar nu stim.

Ne’ar place sa credem ca patentul Poenaru a insemnat o deschidere cruciala de drumuri pentru ceea ce stim noi astazi drept stilou. Poate ca a facut’o. Numai ca este foarte dificil sa sustinem asta, oricat de doritori am fi sa o facem. Dovezile sunt extrem de putine in sensul de mai sus, si mai toate circumstantiale. Trebuie sa traduc patentul si sa il inteleg, si sa pornesc un proiect de reconstruire a “penei fara sfarsit”, pentru ca nu stiu sa o fi facut cineva pana acum. Ar fi un gest frumos pentru Petrache Poenaru. Si numele acestui proiect ar putea fi “La Plume“. Tentant.

Patentul Poyenar, explicat

Figura 1 arata stiloul inchis in totalitate, gata de a fi pus in buzunar ca un creion simplu. Figura 2 arata interiorul acestui obiect.

Schema consta in prezentarea unui tub A, facut din o pana normala de lebada. La capatul acestui tub, este atasat un alt tub mai mic, metallic, numit tubul B. Capatul tubului B este filetat la un capat exterior, si care se infileteaza in capacul C, care este obturat la un capat.

Partea de jos a tubului A este fixata in partea superioara a unui mic tub de metal aratat in fig. 2 cu trei diametre diferite, D, E si F. Partea de sus D primeste partea de jos a tubului A, iar partea inferioara E (prag) intra prin frictiune in capatul penei G, taiata normal pentru scris in forma de penita, si care poate fi schimbata cu alt capat de pana taiat in penita, sau chiar o penita de metal.

Portiunea de prag din mijloc E se fixeaza prin frictiune, in capatul capacului H, metallic, care acopera capatul G al varfului de pana, atunci cand nu mai doresti sa scrii. La capatul acestui capac este sudat sau lipit un ac lung I, al carui varf (cand se pune capacul) intra in capatul penei cu care se scrie, si obtureaza un canal din centrul capatului de tub F, pentru a opri cerneala sa curga. Turnarea cernelei in rezervor se face prin desurubarea capatului C si umplerea penei-rezervor.

Dezbateri despre inventia Poenaru in mediul online

S’au scris multe pagini online despre Petrache Poenaru si inventia lui; cele mai multe articole mentioneaza pe Poenaru ca fiind “inventatorul stiloului”, fara a da dovezi ca asa stau lucrurile in realitate. Nimeni nu neaga evidenta: Poenaru a inventat ceva extrem de folositor si acest ceva a contribuit la dezvoltarea stiloului in obiectul cu care scriem noi astazi. Dar din pacate nu a inventat stiloul in sine; acesta exista ca obiect si concept (in diverse forme) deja, la ora patentarii condeiului purtaret. Si din pacate, inventia sa nu a generat recunoasterea uriasa de care se bucura, de exemplu, patentele incontestabile ale lui Kovacs sau Biro. Ar fi trebuit ?

Prin 2012, a existat o discutie despre ce anume a inventat Poenaru, pe forumul FPN (Fountain Pen Network). Nu cred ca exista cineva sa se indoiasca de profesionalismul forumului si al majoritatii membrilor de acolo, multi din ei nume celebre si universal recunsocute in mediul pasionatilor de stilouri. Voi afisa mai jos fragmente din threadul respectiv, cu explicatii foarte scurte; practic, discutia se explica singura. Pentru cei ce doresc sa citeasca ei insisi threadul cu pricina, linkul este acesta aici – Poenaru pe FPN. Cele de mai jos se doresc a fi principalele idei din cuprinsul discutiilor cu acest prilej.

Startul threadului a fost dat de David Nishimura. Urmatoarele comentarii  (despartite de linii) sunt ale diversilor membri ai FPN, participanti la conversatie. Nu voi mentiona toate comentariile, doar cele mai relevante cu detalii verificabile, concrete, si evident cat de cat impartiale:

“Happened to notice that since I’d last checked, Wikipedia’s fountain pen history article now contains the claim that Romanian polymath Petrache Poenaru invented the fountain pen (or the ink cartridge fountain pen). A bit more digging turns up the repeated online claim that Poenaru received a French patent for his pen on May 25, 1827. It is obvious that Poenaru did not invent the first fountain pen, since others appeared far earlier. But what I would like to know is exactly what he did invent. At this site, I found a very small image of the patent, where it is identified as nr. 3208 / 25.05.1827. “


I wonder whether this “tank pen” is a true cartridge fountain pen, or just a Bion-type pen with extra replaceable reservoir barrels filled with ink and sealed up with little screw caps so that they could be carried in reserve.


Perhaps the patent’s obscurity can be explained by xenophobia. His fate is similar to that suffered by all foreigners outside their own countries. He was ignored and ostracized and wasn’t taken seriously, and consequently, he got swept under the rug.


Un membru din Romania se simte, ma rog, incomfortabil cu afirmatia: “I think it is not right to speak about Poenaru as “another pretender” and I think it is time that the western world stops thinking that it is the alpha and the omega”.


Un coleg de pe forum incearca sa calmeze situatia:’Well, if the world is divided into east and west, Romania as part of Europe probably falls in the west. Unless we in the “east” and “west” want to think that together we’re the alpha and omega, and ignore most of the rest of the world.”


Here is a bit of an update. The Wikipedia fountain pen history section has, since the original post, been edited to tone down the claims regarding Poenaru’s invention. The link to the site where I originally found the small patent image has changed slightly; it is now at http://www.poenari.r…ovestea-Poenari

What I failed to note at the time was that this page is part of a commercial site for a Romanian penmaker, using the Poenari name. You can see the Google-translated version of the www.poenari.com site here. While the site doesn’t explicitly claim a connection to Poenaru, it does embrace and celebrate him.

George suggested that Poenaru’s invention was ignored out of xenophobia. Eduardp also seems to think that anti-Romanian prejudice is at work here. That certainly could be true as regards the work of the early historians of French writing instruments. It is equally certainly not the case in this particular thread. Our goal is to find out what he really invented. The eHow article is unfortunately of no assistance, as it makes huge claims which are completely unsupported. It would appear to come from the same source as the now-redacted passage in Wikipedia.”


 Poenaru wasn`t the first to create some type of fountain pen, but appears to have invented the “first fountain pen with a replaceable ink cartridge on May 25, 1827”- Staff writer, Canadian Intellectual Property Office. “Centenary of the Romanian Patent Office”. WIPO magazine (Geneva, Switzerland: World Intellectual Property Organization) 2006 (1): 15. This could lead to another argument regarding the invention of the replaceable ink cartridge in fountain pens.


Indeed, this would be a very interesting development, if it were true. But I just looked for that issue of WIPO Magazine, and I couldn’t find your quoted line anywhere in the article, and certainly not on the page you cited. Here’s the whole issue on PDF, and here’s the online version of the article. Nothing is said there about cartridge pens. Instead, on page 15, we find a list titled “Romanian Inventors: Some Historical Achievements” including the entry with no illustration, “Petrache Poenaru (1799-1875), engineer and mathematician, patented in 1827 the ‘carry on pen that is self-supplied endlessly with ink’–the ancestor of the fountain pen that was improved in 1884 by Waterman”. I won’t bother with the inaccuracies in that statement, but you probably found that quoted line in the Wikipedia article on “Fountain pen”, where it is incorrectly cited with a footnote reference to that issue of WIPO Magazine, footnote 4. I don’t know who is responsible for that article, but don’t trust everything you find in Wikipedia.


To be absolutely blunt, that “Fountain pen” article is one the worst exceptions to the rule of excellence on Wikipedia. Most of the serious articles there are held to quite a high scholarly standard, but a few of the articles seem to attract factions that are constantly erasing each other’s fabrications and replacing them with their own versions of history. I don’t know who the “mavens” are who are responsible for writing the “Fountain pen” article, but as in the past, it seems like they consist mostly of collectors who continue to treat Wikipedia as another source of advertizing for their own commercial concerns, and they know very little about history and how to do proper research.

Second thing, the patent was applied by Pierre Poyenar, that seems the French translation of Petrache Poenaru, the 1827-04-26 and granted in 1827-05-25.

Third thing to say, the Patent show a kind of fountain pen. Not what I consider an ordinary fountain pen, but that’s true also for most of the fountain pen ancestors. That is what I can understand from the description.

In my opinion saying he was the fountain pen inventor is quite an exageration, what we call fountain pen now is quite different, but still his invention seems to me far ahead of many other ancestor I saw, and for sure is the earliest one patented. If I had to point to a fountain pen ancestor, I will point to that.


(This pen patent) does not cover a cartridge pen. The main novelty of the design is the use of a large swan quill as the pen’s barrel.


The advantages of this pen over those already existing for the same purpose, being that the tube A is of quill rather than of metal or glass, the instrument is by this means much lighter, less breakable, and to make the ink arrive at the point of the nib, it is not necessary to shake the pen, which is very inconvenient, all that is required is simply to squeeze the tube A with the fingers and the ink will in this manner be made to flow in greater quantity through the little hole drilled in the center of the base of the little holder F, fig. 2. This method also remediates any problems arising from temperature differences between the metals.


I should also point out that this pen design is still missing a very important component: the feed. As with the so-called “Bion” pens of the previous century, there really isn’t anything controlling the flow of ink — just a small hole through which it can drip.


As for the patent meaning, that one you were pointing is exactly the reason because this invention, in my absolutely personal idea of  what a “stilografica” is, cannot considered to be one. I’m using the italian word for fountain pen because fountain pen has probably a wider meaning.

For me “stilografica” means a pen were ink go to paper through the nib coming from a reservoir without any kind of active mechanical action. Squeezing the body, opening valves, activating pistons, if a writing instrument needs such kind of action I don’t consider it to be a real “stilografica”.

O companie din India, Kokuyo Camlin, face reclama la unul din produsele lor (stiloul Camlin SD) cu imaginea lui Poenaru, vezi aici. Pare’se ca alaturarea imaginii lui Poenaru a fost facuta cu ocazia Zilei Mondiale a Stiloului. E drept, e stramb, se cuvine, nu se cuvine? Stie cineva, ii pasa cuiva?

Indiferent cum ar fi, nu am vazut la noi nici o reclama la vreun stilou romanesc (mai exista?) unde sa fie alaturat Petrache Poenaru, care vorba fie, e de pe aici nu din India. Urmasii lui Tagore sunt ocupati, ai lui Poenaru dorm pe  ei, fac nani in pantaloni si ragaie national si patriotic la 1 Decembrie.

Si ne mai plangem ca vin astia si ne fura aia, ne lasa fara alea. Nu fura dom’le nimeni nimic, o iau din drum, ca e satul fara caini. Bubuie tara asta de patrioti de weekend…

Print Friendly, PDF & Email

Legenda Poenaru

legenda poenaru

Ultimele reparatii

Din atelier

Testimoniale

Curiosi in vizita

  • 34,153
×