Flaro – the missing ones

Foarte multe din instrumentele de scris produse la Flaro sunt inca pe piata; este adevarat, unele sunt mai prezente decat altele. Motivele nu sunt greu de inteles: unele modele au fost produse in numar mai mare, materialele mai rezistente, etc. As include aici modelele Vega (S, SM), Scolar, Sirius, Student. Se pare ca in principal aceste modele sunt ubicue, apar pe net la vanzare in mod constant. Unele in conditie buna, altele nu, insa modelele apar si sunt tranzactionate la preturi relativ mari, fata de cum arata piata in urma cu sa zicem, 2-3 ani. Despre ce a determinat aceasta crestere, voi vorbi cu alta ocazie.

In cea de’a doua categorie, sa spunem, sunt modelele care nu sunt neaparat multe pe piata, dar nu fac parte neaparat din cele care sunt cu adevarat mai rare. De exemplu, modelele Flaro Cabinet (greu oricum de gasit in stare buna si impreuna cu accesoriile respective), Flaro 61S, seriile “Pastel” a modelelor de Scolar, Vega, modelele 61C “Lizzard”, etc. Pentru o vizualizare a modelelor aflate in colectia mea de stilouri romanesti, mergeti aici.

In sfarsit, unele modele produse la Flaro Sibiu par a fi mai rare decat altele, si asta pentru ca (probabil) este vorba de reversul afirmatiei de mai sus: numar mic de bucati produse, loturi scurte, produse in numar mic pentru piata interna, materiale mai putin rezistente. De exemplu, Flaro Vega CM este un model care cel mai probabil a fost produs in numar mic; fata de celelalte modele din seria Vega. Mai adaug aici si modelele de Flaro 61C, care au fost ultimele modele de stilouri produse din celuloid la Sibiu. Si desigur, despre modelul Titan, in special in varianta Titan Mk1 (modelul export). Dar acestea nu sunt singurele.

Dar sunt modele care nu apar aproape niciodata la vanzare, si as zice ca sunt foarte putine si in colectiile private. Cred ca e o combinatie de factori ce a dus la lipsa lor pe piata in acest moment, si cred ca nici in trecut nu au fost multe pe piata. Fiind mai rare, colectionarii nu le vand, iar ce mai e pe piata exista in numere foarte mici.

Mai jos aveti doua cópii ale unor documente din perioada anilor 70. Vedem modele de stilouri si pixuri (plus carioci, etc) produse la Sibiu, modele pe care greu sau deloc le’am gasit pe piata. O lectura poate fi edificatoare, modelele lipsa de pe piata le’am mentionat mai jos, in urma fiecarui document.

Modele rare de stilouri si pixuri, rare in sensul in care apar foarte greu pe piata:

Stilouri: Astra 101. Caligraf

Pixuri: inafara de Mercur SM si Vega SM, cam toate de mai sus.

 

Rare sunt Flaro Minor, ca stilou. Pixuri, cam toate, inafara Vega SM, Mercur SM. Carioca: Presto si Expres. As mai adauga si modelul de pix Astra 3, foarte greu intalnit, stricat sau nu.

Leave a Reply